Scriu acest articol din dorița de ai impulsiona pe cei care își doresc schimbarea, însa nu știu cum s-o facă.

 

De cele mai multe ori se întâmplă să nu puteam face nici măcar un prim pas pentru că obiectivele și așteptările noastre ne copleșesc și ne intimidează, par atât de greu de atins încât renunțăm chiar înainte de a începe ceva. Surprinzător tot ce trebuie să faci este să începi, adică să inițiezi procesul de schimbare.

            Îmi aduc aminte de o zicală veche care spune așa „Viața este un maraton, dar nu un sprint ’’. Cred cu tărie că această filosofie de viață poate fi aplicată atunci când încercăm să facem schimbări în viața noastră: fie că este vorba de job, de inițierea procesului de slăbire sau alte obiceiurile ce implică un stil de viață mai sănătos, dar mai ales atunci când îți propui să construiești sau să schimbi relațiile cu cei din jur.

            Cel mai bun sfat pe care ți-l pot da este să începi cu pași mici. Din punctul meu de vedere aceasta este una dintre cele mai simple dar eficiente strategii. Urmărește victorii mici, adică schimbări mici dar realiste, ușor realizabile ce reprezintă doar o cotă parte din obiectivul tău final. Această strategie este foarte eficientă pentru că poți observa imediat rezultatele, adică un progres care te motivează și te încurajează să îți stabilești următorul obiectiv.

            În momentul în care îți setezi obiective ce țin de un stil de viață mai sănătos, precum pierderea în greutate sau să îți propui să devii mai activ fizic, va fi mult mai eficient sa îți stabilești un target intermediar :

  • de exemplu, în situația in care îți dorești să slăbești poți începe prin a reduce cantitatea de alimente consumate zilnic, astfel obții un deficit caloric. Ar trebui să știi că doar micile modificări din dietă pot reduce numărul CORESPUNZATOR de calorii și pot duce la o pierderea în greutate sănătoasa si sustenabilă.
  • sau dacă ai de dat jos 10 kg, poți să îți stabilești pentru început un obiectiv intermediar de 2-5 kg.
  • de asemenea poți începe prin a schimba tipul de snack-uri din casă sau de la birou. Treptat înlocuiește biscuiții și ciocolata cu fructe proaspete, iaurt, unt de arahide, batoane de ovăz fără zahăr sau nuci etc.
  • în situația în care obiectivul tău este sa îți crești nivelul de activitate fizică poți începe prin schimbări minore: să începi să mergi cât mai mult pe jos și mai puțin cu mașina, să urci scările în loc să folosești liftul, să parchezi mai departe și să parcurgi distanța rămasă pe jos, să stai mai mult în picioare la job si să te miști în timp ce vorbești la telefon etc.

Ideea este că nu trebuie sa îți modifici total stilul de viață sau să începi să cheltuiești sume exorbitante pentru planuri de antrenament sau programe care îți promit o slăbire rapidă si miraculasă. 

Prin urmare, dacă nu ai mai făcut sport de foarte mulți ani (sau poate niciodată) poți începe cu 5 – 10 minute de exercițiu fizic (dacă îți mai aduci aminte exercițiile din școala generală de la educație fizică – sunt foarte ok), iar apoi treptat să crești intensitatea.

O altă sugestie ar fi să începi cu o plimbare de 15 – 20 minute prin cartier. Este foarte important să începi să te miști în ritmul tău, adaptat la condiția ta fizică și mai ales să te bucuri de mișcare. Nu uita că este esențial să faci doar acele schimări de lifestyle ce pot fi implementate pe termen lung.

Revenind la conceptul de Start by Starting și schimbarea ce implică să începi cu pași mici aș vrea să subliniez faptul că aceasta strategie poate fi utilizată în toate sferele vieții noastre. Tot ce trebuie să faci este să te focusezi pe victorii mici și dese de care să te bucuri din plin, și să realizezi că aceste mici succese te vor conduce către linia de finish.

 

Călătoria ta poate începe chiar acum, orice rezoluție ai avea, aceasta trebuie să capete formă astăzi, nu mâine, nu luni sau nu pe 1 Ianuarie!

 

Nu contează care este obiectivul tău, important este să începi astazi!

 

Start by Starting!